Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a prezentat în ediţia de marţii a emisiunii "Subiectiv" două feţe ale justiţiei.
"E interesant de comparat cum funcţionează sistemul atunci când e ordin de la împărăţie şi cât de blând e acelaşi sistem cu cineva care a omorât un om, dacă respectivul e din categoria şmecherilor", a spus Dumitrescu, în debutul emisiunii sale.
Procurorii DNA au început urmărirea penală în dosarul “RCS/RDS-Intact”, în care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este urmărit penal pentru şantaj, şi abia apoi au căutat probe.
Juju.ro a prezentat dovada clară că DNA l-a pus sub învinuire pe directorul Antena TV Sorin Alexandrescu fără nicio probă şi avea nevoie de percheziţie ca să descopere ceva incriminant.
Vrând să arate cum funcţionează justiţia când e vorba de indivizi din categoria şmecherilor, Răzvan Dumitrescu a prezentat cazul lui Adrian Cocoană, timişoreanul supranumit ucigaşul cu Ferrari.
Cocoană a ucis şi a fugit. S-a predat a doua zi, a fost judecat şi condamnat. A stat doi ani după gratii, iar de acum este liber să-şi continue viaţa liniştit.
În 2008, a omorât un tânăr care se plimba liniştit, pe trotuar, cu prietena sa. A fost eliberat azi, mai devreme cu un an şi 10 luni.
Vă întrebaţi de ce? Pentru că s-a comportat exemplar în închisoare.
Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii.
Citeşte mai multe despre: Jurnalistul Răzvan Dumitrescu Subiectiv Subiectiv cu Razvan Dumitrescu directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu Adrian Cocoana
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a prezentat în ediţia de marţii a emisiunii "Subiectiv" două feţe ale justiţiei.
"E interesant de comparat cum funcţionează sistemul atunci când e ordin de la împărăţie şi cât de blând e acel