Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Brăila doreşte să întindă o mână de ajutor persoanelor aflate în dificultate în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi, prin colectare de ajutoare. Astfel, tinerii democrat liberali îi invită pe cei care doresc să răspundă apelului umanitar să doneze apă, haine, produse alimentare neperisabile şi produse de igienă. "În urma discuţiilor purtate cu autorităţile galăţene, am aflat că sinistraţii au nevoie de paturi, veselă şi frigidere. Solidaritatea faţă de cei aflaţi în nevoie a fost şi rămâne o prioritate pentru Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal", se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacţiei. Cei interesaţi pot face donaţii la sediul Partidului Democrat Liberal din Brăila, Calea Călăraşilor, nr. 62, bloc D, parter. Donaţiile se colectează în fiecare zi, de la ora 9:00 până la ora 17:00.