Aceasta cântăreşte circa un kilogram. Două femei s-au intoxicat însă, tot în acest weekend, de la ciupercile culese în pădure.
O ieşeancă a avut o surpriză de zile mari, în acest weekend, în pădurea din zona Dobrovăţ, unde a găsit o ciupercă-gigant. Aceasta cântăreşte aproximativ un kilogram şi cunoscătorii spun că este comestibilă până ajunge la maturitate, adică până interiorul se usucă şi apar sporii.
Site-ul specializat eukarya.ro (Totul despre natură) susţine că acest gen de ciuperci (Langermannia gigantea, sau „Băşica porcului“, în limbaj popular) are aparatul fructifer (7-80 cm diametru), de formă globuloasă, poate atinge dimensiuni gigantice şi o greutate chiar şi de până la 20 kg. Suprafaţa carpoforului, formată din exoperidiu, este netedă şi pieloasă. La bază se poate observa un mic peduncul continuat prin numeroase cordoane miceliare rizoide, datorită cărora ciuperca se fixează de substrat. La maturitate se despică neregulat în partea superioară pentru a permite ieşirea sporilor. Coloritul aparatului fructifer variază de la alb cu nuanţe roz la maroniu. Gleba este, la început, albă şi compactă, apoi măslinie şi moale, iar la sfârşitul perioadei de maturizare, brună şi prăfoasă. Este o specie rară, care creşte de obicei în grupuri, pe terenuri ierboase necultivate, dar şi în grădini, cu condiţia ca acestea să nu fie umede, cel mai frecvent la altitudini joase, vara-toamna. Este uşor de recunoscut datorită culorii sale violacee. Specia este considerată bună de consum numai când este tânără şi cu gleba complet albă.
Pofta de ciuperci a trimis însă două ieşence pe patul de spital, tot în acest weekend. Două femei, în vârstă de 26, respectiv 32 de ani, au necesitat îngrijiri medicale după ce au consumat bureţi culeşi chiar de mâna lor. Se pare că printre cei comestibili s-au amestecat şi câţiva otrăvitori, aşa încât la scurt timp de la inger