Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ne pot îmbolnăvi săpunurile antibacteriene

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Chiar dacă pe moment oferă un sentiment de protecţie, pe termen lung, săpunurile şi produsele de curăţat cu ingrediente care ucid bacteriile ne pun în pericol sănătatea. De altfel, ele nu trebuie folosite de mai multe ori pe zi, recomandă specialiştii.

Comercianţii produselor de igienă susţin că săpunurile antibacteriene, la fel ca şi produsele de curăţat, distrug definitiv bacteriile, în vreme ce săpunurile clasice doar le îndepărtează. Specialiştii dermatologi spun însă că produsele antibacteriene nu sunt atât de utile pe cât par. Ele distrug 90% din bacteriile care pot cauza infecţii, dar, în acelaşi timp, le distrug şi pe acelea care există în mod natural pe piele şi care ne apără de boli (flora saprofită). Din acest motiv, trebuie folosite cu prudenţă, de preferat o singură dată pe zi.

Triclosanul acţionează ca un antibiotic

Unul dintre ingredientele cele mai controversate din compoziţia produselor antibacteriene este triclosanul, o substanţă care împiedică dezvoltarea microbilor. Însă, dacă săpunurile cu triclosan sunt folosite frecvent (mai mult de două ori pe zi) există riscul ca bacteriile respective să dezvolte rezistenţă la această substanţă.

Acţiunea lor are, prin urmare, un efect similar antibioticelor: cu cât sunt utilizate mai des, cu atât fac mai mult rău decât bine. RecomandareSpecialiştii spun că o persoană adultă cu un pH normal al pielii poate să menţină săpunul pe piele 10-15 secunde. După ce ne spălăm cu produse antibacteriene, stratul protector al pielii se reface într-o oră.

Unele ingrediente favorizează infecţiile

O altă substanţă blamată de medicii dermatologi este lauril-sulfatul de sodiu, un solvent care, pe lângă microbi, distruge şi bariera protectoare a pielii, efectul lui fiind opus celui dorit. De fapt, produsele cosmetice care conţin lauril-sulfat favorizează infecţiile, în loc să le prevină.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 53 minute
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 2 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum 16 minute
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

Polonia reintroduce controale la frontierele cu Germania și Lituania, urmând exemplul altor țări din UE

Adevarul acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți că Polonia va reintroduce controale temporare la frontierele cu Germania și Lituania, începând cu 7 iulie, în contextul creșterii tensiunilor legate de migrația ilegală.

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 4 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Controale ANAF: Fraudă de peste 1,3 milioane de lei cu monumente funerare, la o persoană fizică. S-a folosit de contul de Revolut pentru a evita verificările

HotNews acum o ora
Antifrauda ANAF s-a dus în control la o persoană fizică din județul Iași și a descoperit că în perioada 2019 – 2024, aceasta a realizat monumente funerare pentru diverse persoane, încasând sumele pentru serviciile oferite în conturile bancare person

Premierul Ilie Bolojan, întâlnire cu reprezentanții Atlantic Council

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut marți la Palatul Victoria o întrevedere cu o delegație a Atlantic Council. La discuții au participat și vicepremierul Cătălin Predoiu, precum și șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca. Din parte

VIDEO A amenințat că nu mai joacă la Wimbledon până dau afară un spectator: „E nebun, poate are un cuțit la el!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Yulia Putintseva, 30 de ani, locul 33 WTA, a început să plângă în meciul contra Amandei Anisimova din primul tur de la Wimbledon, simțindu-se amenințată de unul dintre spectatori. Putintseva nu a acceptat și a plusat: „Scoateți-l afară, poate are un

Parchetul ICCJ - 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şi moldoveni / În 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei, şi-au stabilit domiciliul fictiv 7000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de percheziţii au loc marţi dimineaţă la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice, într-un dosar vizând o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o prim

Vremea

București
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°