România este o ţară imposibilă din anumite puncte de vedere. Toată lumea este de acord că o companie energetică serioasă, care să fie competitivă în Europa, trebuie să se bazeze pe un mix de energie. Sunt de acord şi puterea, şi opoziţia, şi administraţia, şi sindicatele, şi părerologii. Nu se opune nimeni, dar totuşi nimeni nu poate reorganiza aşa cum trebuie producătorii de energie. În regimul trecut, cel democrat-liberal, a fost cu greu luată decizia înfiinţării a doi producători puternici bazaţi pe mix de energie: Electra şi Hidroenergetica. S-au opus vehement cei de la PSD, sindicatele lui Creţan, sindicaliştii din hidro, băieţii deştepţi şi Fondul Proprietatea. A fost suficient pentru ca proiectul să fie blocat de o instanţă de judecată, este adevărat că şi pe o greşeală de procedură impardonabilă, având în vedere câţi bani s-au dat caselor de avocatură. Mă refer la faptul că proiectul a fost respins pentru că în aceeaşi şedinţă AGA a fost divizată Hidroelectrica şi s-a decis ca fiecare jumătate să fuzioneze cu una din noile societăţi, iar instanţa a decis pe bună dreptate că nu putea vechea societate să decidă în numele celor rezultate din divizare.

Între timp, toată lumea s-a pus de acord că sunt necesare companii bazate pe mix de energie, pentru că numai astfel pot fi reduse costurile şi se poate merge la export, imperios necesar acum, când România are o supraproducţie de energie. Sindicatele lui Marin Condescu au provocat formarea unei comisii care să reformeze sistemul energetic şi sunt luate în discuţie patru variante. Una ar fi fărâmiţarea CEO în mai multe complexuri, alta ar fi păstrarea unui CEO mai mic, adică fără exploatările din Vâlcea şi Mehedinţi. Ambele variante ar avea drept consecinţe disponibilizări masive, dar probabil că din punct de vedere economic, companiile ar fi mai viabile decât actualul Complex Energetic Oltenia. Dar, nu va