Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, recent, că o parte din sumele colectate din asigurările auto de răspundere civilă obligatorie (RCA) ar trebui să ajungă la serviciile medicale de urgenţă. Iată şi motivaţia.
O parte din contribuţiile RCA ar trebui transferată către sistemul medical, a declarat Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a adăugat că, până la finalul anului, transferul ar putea fi reglementat legal în acest sens.
„Credem că o mare parte din contribuţiile din RCA ar trebui transferate la sectorul medical de urgenţe. Cele mai multe accidente rutiere se finalizează cu traume care au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Probabil, până la sfârşitul anului, vom realiza formele tehnice ale unui astfel de transfer", a declarat Nicolăescu în cadrul unei conferinţe organizate de Ziarul Financiar, citat de realitatea.net.