Asa cum a fost conceputa in 2011, solutia managementului privat la companiile de stat pare a nu fi o metoda de succes. Cred in continuare ca poate fi o solutie buna, daca va exista o componenta corectiva puternica in aplicare. Poate fi o solutie care sa consolideze deja o tendinta privind cresterea performantei in companiile de stat monitorizate, conform Raportului intocmit de Consiliul Fiscal in septembrie 2013.

Dau la o parte aici una dintre cauzele des invocate pentru ineficienta aplicarii acestei metode - influenta politica si incerc sa aduc lumina pe cateva considerente strict economice, pro si contra solutiei management privat la companiile de stat. Sunt principii de la care consider ca ar trebui sa plece masurile de reforma ale acestei metode.

Argumentele pro acestei metode pot fi simplu definite. Disciplina crescuta in finantele publice. Reducerea risipei banilor publici. Reducerea arieratelor companiilor publice la bugetul de stat; Orientarea pro piata; Rentabilizare, fara a privatiza profiturile si nationaliza pierderile. Managementul privat poate constitui o "alternativa" a procesului de privatizare - ar putea creste eficienta companiilor de stat, dar fara a "privatiza" profiturile; Castiguri de reputatie, pozitionare pe piata si acces facil la finantare. Managementul privat poate determina imbunatatirea "reputatiei" companiilor de stat care ar urma sa fie privatizate. Totusi, o solutie mai eficienta pentru "cresterea increderii", in cazul companiilor importante, ar fi vanzarea unei parti minoritare din aceste companii catre institutii financiare/de investitii de prestigiu (gen BERD, IFC - Divizia de Investitii a Bancii Mondiale), precum in cazul BCR. Aceste institutii vor avea reprezentanti in Consiliul de Administratie a acestor companii si pot "presa din interior" in directia cresterii eficientei; Profesionalism si integrarea cel