Sub atenta îndrumare a directorului general Nikolai Beckers, continuă numirile comune în cadrul Romtelecom&Cosmote, practic al doilea val după cel anunţat la începutul lunii iulie, dar de mai mare amploare, accelerând procesul de fuziune.
Noile numiri vizează câte o singură poziţie pentru Director Executiv Comercial – Segment Rezidenţial România, respectiv Segment Business România; Director Executiv Operaţiuni şi Tehnologie România, Director Executiv Resurse Umane România, Director Executiv Financiar România şi Director Executiv Tehnologia Informaţiei România.
În noua organigramă, Ovidiu Ghiman a fost numit Director Executiv Comercial - Segment Business România (pentru operaţiunile fixe şi mobile).
Lampros Iskos, Director al Diviziei Tehnice a Cosmote România a fost numit în rolul de Director de Tehnologie pentru T-Mobile Olanda.
Anca Georgescu-Aladgem, actualul Director Executiv Resurse Umane Romtelecom, este numită Director Executiv Resurse Umane România (pentru operațiunile fixe şi mobile), în timp ce Liliana Dănăilă, actualul Director al Diviziei Resurse Umane Cosmote părăseşte grupul “pentru a urma noi oportunităţi în carieră”.
Anastasios Tzoulas, actualul Director Executiv Financiar Romtelecom, este numit Director Executiv Financiar România (pentru operaţiunile fixe şi mobile).
Mihai Tudor, actualul Director Executiv Comercial – Segment Business Romtelecom, va părăsi grupul pentru a urma noi oportunităţi în carieră.
Timos Tsokanis, actualul Director Executiv Tehnologia Informaţiei Romtelecom, este numit Director Executiv Tehnologia Informaţiei România (pentru operaţiunile fixe şi mobile).
Sub atenta îndrumare a directorului general Nikolai Beckers, continuă numirile comune în cadrul Romtelecom&Cosmote, practic al doilea val după cel anunţat la începutu