De la începutul anului de învăţământ până în prezent, peste o sută de jandarmi au participat la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar aflate în competenţă. Zilele trecute, în zona unor şcoli din Petroşani şi Hunedoara au şi aplicat amenzi.
„Pe timpul desfăşurării acestui tip de misiuni, în 23 şi 24 septembrie, jandarmii au depistat cinci persoane care se fac vinovate de săvârşirea unor fapte de natură contravenţională, care au constat în pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile instituţiilor de învăţământ sau în spaţiile aparţinând acestora. Una dintre aceste persoane se face vinovată şi de proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare. Persoanele vinovate de săvârşirea acestor fapte au fost sancţionate de jandarmi cu trei avertismente scrise, dar şi cu două amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.200 lei”, a declarat căpitan Răducu Nicolae, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
De asemenea, jandarmii hunedoreni au iniţiat activităţi de informare a elevilor cu aspecte legislative în domeniul ordinii şi siguranţei publice, dar şi cu privire la modalitatea de sesizare a unei fapte antisociale.
De la începutul anului de învăţământ până în prezent, peste o sută de jandarmi au participat la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar aflate în competenţă. Zilele trecute, în zona unor şcoli din Petroşani şi Hunedoara au şi aplicat amenzi.
„Pe timpul desfăşurării acestui tip de misiuni, în 23 şi 24 septembrie, jandarmii au depistat cinci persoane care se fac vinovate de săvârşirea unor fapte de natură contravenţională, care au constat în pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile instituţiilor de învăţământ sau în spaţiile aparţ