Loja celor 4

Inclusă (în formă incompletă) în volumul Correspondance générale (Paris, Plon, 1930-1936), corespondenţ a lui Proust cu prinţii Anton şi Emanuel Bibescu surprinde o legătură cu totul specială între micul burghez francez şi marea aristocraţie românească. O prietenie începută în copilărie şi cimentată în perioada în care familiile Proust şi Bibescu locuiau pe aceeaşi stradă din Paris, rue de Courcelle, Proust la numărul 45, iar familia Bibescu la nr. 69. Pe fundalul balurilor organizate aici de prinţii Alexandru şi Elena Bibescu (n. Epureanu), prietenia lui Proust cu prinţii Bibescu va ajunge până în romanul autobiografic La bal cu Marcel Proust (1928) al Prinţesei Martha Bibescu (n. Lahovary), care probează o dată mai mult admirabila prietenie dintre pe atunci quasi-necunoscutul Marcel Proust şi verii prinţului George Valentin Bibescu, soţul Marthei: „În fiecare noapte, la reîntoarcerea de la bal, de la teatru, de la un dineu în oraş, puteai fi sigur că-l vei găsi pe Marcel Proust acasă şi nu trebuia decât să urci scara, să suni de două ori, şi feeria începea. Era focul de artificii într-o mină de smaralde; el ştia totul, spunea Anton, şi spiritul său îi lumina comorile”1. La rândul său, parcă motivând totala lui disponibilitate sufletească, distribuită în multe alte ocazii cu parcimonia unei mizantropii funciare, Proust afirmă într-una din numeroasele lui scrisori către prinţul Anton Bibescu: „Dacă puţinul pe care-l cunosc te poate interesa, el este la dispoziţia ta, micul meu Anton [Bibescu], în aceeaşi măsură cu inima mea, cu puterile, cu viaţa şi cu mărunta utilitate pe care o pot avea, cu totul întâmplător, în viaţă, adică în întregime”2.

Un sentiment nedisimulat de reciprocă admiraţie însoţeşte şi caracterizează toată această admirabilă prietenie. Expresia poate cea mai concluzivă a acestei efuziuni sufleteşti este cererea pe care