Ministrul delgat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a declarat marţi că poate să intre în Cartea Recordurilor prin poziţia unicat a unui ministru care vine şi spune în public ce prost este Guvernul din care face parte, şi că membrii acestuia nu înţeleg mediul de afaceri.
"Dacă s-a înţeles că eu am apăsat prea mult pe Guvern este ceva unicat, pentru că niciun ministru nu a venit până acum şi să spună ce prost e Guvernul. Nu? Intru şi eu în Cartea recordurilor", a spus Grapini la conferinţa MEDIAFAX Talks About SME's.
Ea a răspuns astfel unei critici aduse de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, care i-a reproşat ministrului că vorbeşte prea mult despre ce trebuie să facă statul pentru mediul de afaceri şi pentru firme, şi că a apăsat prea mult pedala Guvernului.
Vasilescu a făcut această observaţie după ce a afirmat că decizia de stopare a creditării adoptată la nivel de vârf în multe bănci pe motiv de criză, insolvenţe, sau management prost reprezintă o judecată greşită, dar banca centrală nu este minister şi nu poate le poate spune ce să finanţez
Grapini a arătat că problemele mediului de afaceri nu sunt înţelese perfect la nivelul Executivului şi că uneori are impresia "că merge pe contrasens" când prezintă în Guvern dificultăţile firmelor.
"Nu se înţeleg perfect problemele mediului de afaceri la nivelul Guvernului. Am impresia uneori că merg pe contrasens când mă duc cu anumite lucruri preluate din mediul privat, dar asta este problema mea. De aceea mi-aş fi dorit ca mai mulţi oamnei de afaceri să-şi asume acest risc şi să fie dispuşi să-şi bage în acest malaxor întreaga carieră. M-am dus în sistemul public cu dorinţa de încerca sa transmit în Executiv problema reală din mediul economic", a spus Grapini.
Ea i-a amintit consilierului guvernatorului BNR că în afară de critica la adresa