Geo Saizescu s-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua, judeţul Mehedinţi. A absolvit Liceul “Traian” din Drobeta-Turnu Severin şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti (1957).
A fost profesor şi prodecan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Hyperion şi director al Studioului de film TV (1972-1976).
Îi plăcea să apară adesea ca interpret al unor roluri episodice în filmele sale, cum s-a întâmplat de pildă în peliculele: “S-a furat o bombă” (1961), “Lumina palidă a durerii” (1979), “Buletin de Bucureşti” (1982), “Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983) şi în multe altele. A făcut şi câteva filme documentare, cum ar fi “Simfonia Deltei” (1986), “Vatra Dornei” (1987), “Semenic, Herculane, Muntele Mic” (1988).
Păcală despre „părintele“ său
Actorul Sebastian Papaiani, interpretul celebrului personaj Păcală, şi la tinereţe, şi la senectute, a declarat pentru Mediafax: “Geo Saizescu a însemnat întreaga mea perioadă de viaţă tânără, l-am cunoscut în Institutul de Teatru şi Cinematografie, avea o minte strălucită, deosebită. Cu un elan şi o putere de muncă excepţionale. Avea şi acum proiecte - şi nu unul, ci mai multe, acum la vârsta de 80 de ani. L-am cunoscut şi într-un fel am tinerit cu el. Eu am început să fac filme cu el prin ‘62-‘63 şi am colaborat până de curând”.
Geo Saizescu este autorul unor cărţi autobiografice: “Jurnalul unui bătrân lup de cinema”, “Un surâs...la Balul de sâmbătă seară”, “Astă-seară dansăm cu...Bachus”, “Mascatul din Santa Fe” sau ”Istoria dramatică a unui film comic – Păcală”. A fost preşedintele fondator al Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Hyperion Stud-Fest. Este fondatorul publicaţiei de haz interNAŢIONAL “Harababura” şi al Societăţii Umoristice “Păcală”. De-a lungul anilor a obţinut foarte multe premii, printre care: Mamaia 1964 (“Un surâs î