Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un reprezentant al rezistenței comuniste, executat de Securitate, a primit înmormântarea creștinească

Publicat in Ziua de Vest, marți 24 septembrie 2013 ·

Ioan Ienea, din Verendin, împușcat în cap, în anii ’50, de trupele de Securitate, a fost deshumat și a avut parte de o înmormântare creștinească. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a demarat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acţiune de deshumare a acestei victime a fostei Securităţi, în localitatea cărășeană.

Este vorba de o acţiune de investigaţii, ce a urmărit deshumarea pe cale arheologică a osemintelor lui Ioan Ienea, ucis prin împuşcare de Securitatea comunistă, pe 17 februarie 1950. Reprezentantul rezistenței anticomuniste din Munții Banatului a avut parte, însă, de înhumarea pe care o merita şi se odihneşte, acum, alături de soţia şi de fiul său. Potrivit președintelui executiv al IICCMER, Andrei Muraru, în urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că ceea ce a constituit, practic, execuția lui Ioan Ienea s-a făcut arbitrar, nefiind bazată pe o sentinţă emisă de o instanţă judecătorească. Omorul a fost comis la ordin, din motive politice şi pe timp de pace. Crima a fost înfăptuită din ordinul direct al unor responsabili ai Securităţii comuniste. „Avem datoria legală și morală să aducem la lumină crimele comise în numele regimului comunist, să punctăm pe harta represiunii toate aceste drame individuale. Exterminarea prin asasinat a fost una dintre acele tehnici ale regimului comunist care au mutilat existența unor întregi comunități. Trebuie să avem o radiografie clară, precisă, a represiunii comuniste, a terorii, iar acțiunile de arheologie contemporană ale IICCMER aduc dovezi indubitabile tocmai pentru acest capitol al istoriei noastre recente. Vom continua, așa cum am anunțat în 2012, să identificăm victimele Securității, să vedem în ce condiții s-au produs asasinatele și cine au fost responabilii”, a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER. Ca participant la război, Ioan Iene

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 52 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 26 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 58 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°