ACS Poli şi-a respectat statutul de favorită în 16-imile Cupei României şi a învins divizionara B FC Bihor, chiar pe Crişul Repede. Bărbuţ a consfiinţit o victorie normală pentru gruparea bănăţeană, care depăşeşte astfel seria meciurilor negre din Liga 1. ACS Poli este în optimile Cupei.
Partida de pe stadionul Iuliu Bodola a început echilibrat, ambele echipe dorind să domine ostilităţile. Gazdele au avut şi primele ocazii, dar Edi Pap a intervenit excelent la şuturile lui Raymond Luckacs (2) şi Sebastian Sfârlea (10), ultimul dintre ei trăgând apoi aproape de bară (17). Odată cu trecerea timpului, ACS Poli a pus stăpânire pe mijlocul terenului, iar ocaziile au curs. Boldea a reluat imprecis după o acţiune excelentă a lui Bărbuţ (24), Popovici a luftat incredibil din careul mare, la o masă primită de la Furtado (26), Boldea a şutat lângă vinclu (35), iar Trandu a tras în bară la o liberă de la peste 35 de metri (40). S-a intrat cu 0-0 la pauză, dar era clar că se va marca.
În ciuda unui şut bun al aceluiaşi Lukacs (47), ACS Poli a controlat autoritar partea secundă, şi chiar dacă o bună perioadă de timp nu a avut ocazii, mingea a stat doar în jumătatea gazdelor. Nicola l-a pus la încercare pe bravul Sălăjan (69), iar golul avea să vină în minutul 74. Nicola, foarte activ în meciul de astăzi, a reuşit o centrare de efect, diagonală de mai bine de 30 de metri, la capătul căreia Cristi Bărbuţ a pus simplu, capul, pentru 0-1! De la acest scor, ACS Poli a jucat ca o mare echipă, a ţinut mingea şi şi-a creat şi alte ocazii de a marca, prin Nicola şi Popovici. Scor final 0-1, însă diferenţa dintre echipe a fost evidentă, iar gruparea din Banat aşteaptă acum noul adversar din Cupă, dar merge şi cu moral la Bucureşti, pentru jocul cu Steaua.
FC Bihor: Sălăjan – Letan, Fl. Lazăr, Mintaş, R. Lupu – Ianc, M. Popa, Sfârlea – Fl. Pop, Hadăr, R. Lukacs. Au mai j