- Social - nr. 186 / 24 Septembrie, 2013 Mediile multianuale arata ca luna septembrie este de obicei mai secetoasa decat precedenta, ca precipitatiile sunt mai scazute cu circa 20 la suta decat in august. Lucru oarecum firesc, bine oranduit de natura, dat fiind faptul ca septembrie este sezonul coacerii depline, dar si al culesului, la care se adauga pregatirea pe scara larga a solului pentru recoltele anului viitor. Anul acesta insa septembrie se dovedeste mai ploios, cel putin in primele doua decade, ceea ce nu inseamna neaparat un lucru foarte bun. Pamantul are intr-adevar nevoie de apa, ea este binevenita oricand, daca nu este prea multa, dar dezvoltarea corespunzatoare a plantelor este o problema mult mai complicata. Ele nu se simt in "pielea” lor, daca in perioada de deplina crestere si maturizare sufera de seceta, iar la coacere sunt suprasaturate de apa. Drept dovada a ceea ce s-a intamplat anul acesta, excelentul an agricol preconizat nu mai este atat de darnic, la final. Asadar, la Targu-Mures a plouat in aceste doua decade din septembrie 46 l/mp, la Gurghiu 49 l/mp, la Sanger-Ludus 34,5 l/mp, Adica aproape cat intr-o luna, a carei medie multianuala este de 51 l/mp. Cea mai bogata in precipitatii a fost decada 11-20 septembrie, cand la Targu-Mures au cazut 37,8 l/mp, adica 82 la suta din total. Pentru ca in agricultura nu prea functioneaza legea compensatiei pe termen scurt, adica ploile venite prea tarziu nu pot sterge efectele secetei anterioare, asa cum s-a intamplat in lunile iulie si august, prin abundenta ploilor septembrie ar putea sa puncteze, tot negativ, in bilantul anului agricol, acestea putand duce la diminuarea, mai ales a productiilor de fructe si in special la struguri, care, se pare, si anul acesta sunt din belsug. Sa speram ca totusi natura isi va face propriile socoteli, astfel incat ea sa ne poata indestula cu o recolta rezonabila, care