În perioada 26-28 septembrie, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universitații “Ștefan cel Mare” Suceava (USV) organizează simpozionul internațional „Electrical Engineering and Energy Converters – ELS 2013”, eveniment aflat la a V-a ediție.
Simpozionul se desfășoară o dată la doi ani, prima ediție având loc în perioada 22-23 septembrie 2005, cu prilejul Săptămânii Electrotehnicii din România, din inițiativa prof. univ. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu, secretarul general al Academiei de Ştiințe Tehnice din România (ASTR).
Potrivit prof. dr. ing. Radu Dumitru Pentiuc, directorul Departamentului de Electrotehnică al USV, „la această ediție, lucrările științifice se încadrează în următoarele domenii principale: Transformatoare și mașini electrice, Convertoare electromecanice speciale, Sisteme microelectromecanice, Roboți și actuatoare, Acționări electrice și automatizări, Vehicule electrice și hibride, Instrumentație și control în energetică, Compatibilitate, calitate, eficiență și securitate în sistemele electroenergetice, Reţele și măsurări inteligente (Smart grid), Metode moderne de educație în inginerie electrică, Cerințe pentru generatoare legate de abateri de frecvență etc.”.
Lucrările sunt evaluate înainte de publicare de un comitet științific, și apoi editate în Buletinul AGIR, o revistă recunoscută CNCSIS, clasificată B+ și indexată în trei baze de date. Vor fi selectate lucrări și pentru publicarea în revista AECE, a Universității Suceava, indexată ISI.
Pe lângă temele tradiţional ştiinţifice, simpozionul include şi expoziţia de inventică „Echipamente în inginerie electrică”, aflată la cea de-a V-a ediţie, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava fiind prima dintre universitățile din România clasificată de OSIM după numărul de brevete de invenție.
Programul evenimentului
În prima zi