Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a catalogat alegerea lui Bernd Fabritius în Bundestag drept "un lucru bun", spunând că România are de câştigat prin faptul că un parlamentar german cunoaşte perfect situaţia din ţară şi poate oferi sprijin din Bundestag.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că îl cunoaşte "foarte bine" pe Bernd Fabritius, cu care a colaborat mai mulţi ani din postura de preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România.
"Îl apreciez, este un politician foarte serios, foarte aplecat asupra problemelor de care trebuie să se ocupe. Prin alegerea lui au câştigat şi cei care au plecat de la noi şi s-au stabilit în Germania şi care acum au o voce în Bundestag, dar cred că şi pentru Budestag este bine să aibă parlamentari care sunt foarte preocupaţi, în sensul cel mai bun al cuvântului, de problemele de care răspund", a declarat Iohannis, fost preşedinte al FDGR, în prezent doar membru al formaţiunii.
Acesta a adăugat că ultima dată s-a întâlnit cu politicianul german în urmă cu doar câteva săptămâni, când amândoi au fost prezenţi la inaugurarea unei biserici reabilitate.
Totodată, potrivit lui Iohannis, Bernd Fabritius a fost la un pas de a intra în Bundestag şi la precedentele alegeri.
"Data trecută a ratat la o distanţă foarte mică intrarea în Parlament. Nu s-a lăsat, şi bine a făcut, şi iată că acum, cu un rezultat foarte bun, a intrat în Bundestag şi îl felicit. Este un lucru bun, inclusiv pentru noi, cei care trăim în România, pentru că avem un parlamentar german în plus care cunoaşte foarte bine situaţia României, situaţia minorităţii germane din România, vorbeşte perfect limba română şi ne poate sprijini de acolo, din Bundestag. Sunt foarte multe demersuri unde o voce de parlamentar poate fi auzită, în special în probleme bilaterale, dar şi în probleme de polit