În 1923, cu opt decenii în urmă, Comisiunea Monumentelor Istorice, al cărei secretar-director era Virgiliu N. Drăghiceanu, elabora un proiect de reabilitare şi restaurare a curţilor domneşti brâncoveneşti de la Doiceşti, Mogoşoaia şi Potlogi. “Franţa şi-a făcut o chestie de pietate şi de mândrie pentru trecutul său feudal, restaurând nişte fărâmături, castelele din Pierrefonds şi Coucy. Acelaşi spirit de pietate va conduce, credem, la restaurarea celor două palate ale Brâncoveanului, de la moartea căruia s-au împlinit două sute de ani. Va fi cel mai demn şi cel mai pios monument pe care România de azi îl va înălţa aceluia care s-a jertfit pentru ea, aceluia care rătăceşte şi azi, fără să-şi fi găsit adăpost, în umbrele runelor de la Potlogi şi Mogoşoaia”.
Din cele 50 de file ale raportului Comisiunii Monumentelor Istorice, reţinem câteva notaţii referitoare la una dintre cele trei curţi domneşte - Palatul Mogoşoaia - de la inaugurarea căruia s-au împlinit, pe 20 septembrie, 311 ani. “Scoborând, în ordine cronologică, de la cea mai nouă curte din ţară, de la curtea din Doiceşti, al cărei caracter încă nu e bine definit, fiindcă Constantin Brâncoveanu nu avusese nici timpul, nici liniştea de a o termina, în paginile ce urmează se prezintă cercetării curtea de la Mogoşoaia. (...) Cu Mogoşoaia şi Potlogii se deschide capitolul cel mai interesant al artelor române, - căci dacă socotim aceste două curţi din punctul de vedere abstract al artei, ele sunt prin podoaba şi frumuseţea lor cele mai însemnate produse artistice din Țara Românească, după Curtea de Argeş, iar dacă le privim din punctul de vedere al arhitecturii civile, sunt singurele locuinţe domneşti ce ni s-au păstrat pentru timpurile vechi, în stare reconstituibilă”.
La anul 1923, autorii documentului Comisiunii Monumentelor Istorice remarcau că aristocraţia românească păstra încă obiceiul de a petrece v
