Vremurile "bune" din piaţa imobiliară nu se vor mai întoarce. Nu au pentru cine. Demografia lucrează decisiv şi implacabil în defavoarea sectorului rezidenţial. Clientela va fi tot mai restrânsă, pe măsură ce ajung să împlinească 30-40 de ani generaţiile post-decembriste care au numărat mult mai puţini oameni. Intrarea lor în piaţă - la ani buni după ce până şi mahmureala petrecerii de la deceniul trecut se va fi disipat - nu se va simţi. Discreţia îi va caracteriza, iar goarna urcării preţurilor nu va avea pentru cine să sune.

Se va mai construi în România. Vor fi locuri de muncă în construcţii şi se vor vinde locuinţe. Stocul de locuinţe vechi este însă consistent şi, contrapus demografiei sărăcăcioase, va imprima un proces lent pe segmentul achiziţiilor imobiliare. Creditul va fi şi el leneş, în măsura în care accesarea împrumuturilor va fi mai răzleaţă.

Sectorul imobiliar ar trebui să digere criza şi să se reaşeze. Pe alte fundamente, pe alte categorii de clienţi, pe alte repere de preţuri. Nu va fi însă o vedetă pentru că nu se întrevăd prea mulţi muşterii. Poate va fi cam plictisitor, dar tocmai de aceea ar putea rămâne în seama profesioniştilor. Cei aduşi de mania speculativă se vor fi vânturat. Nu ar fi rost de randamente mari şi nici de îngrămădiri de bani. Aceştia nu au cui să fure faţa. Din urmă vin atât de puţini...

Cazul falimentului oraşului Detroit a fost încredinţat în această vară unui judecător specializat în aşa-numitele scheme "ponzi" de fraudare a investitorilor prin promiterea de randamente mari din bani atraşi pe seama ultimilor veniţi. Am reţinut observaţia unui analist potrivit căruia acest lucru, dacă nu cumva nu este deloc întâmplător, atunci este cel puţin o ironie a sorţii. O schemă ponzi se prăbuşeşte atunci când nu mai vin noi muşterii care să susţină randamentele promise de administratori clienţilor iniţiali. Falim