...Emisiunea asta a însemnat pentru mine una dintre insulele de lumină dintr-un teritoriu plin de încercări, adesea teribile. Teritoriul acesta s-a numit Radio-ul naţional.

Pe-atunci era unit cu televiziunea naţională, aşadar – Radioteleviziunea Română. Am ajuns pe acest teritoriu în Decembrie 1961. Am fost angajată ca redactor în redacţia „Teatru la microfon”, care cuprindea, pe atunci şi „Teatru, la microfon pentru copii”. Acolo, în această redacţie condusă un timp de un intelectual de anvergura lui Pavel Câmpeanu, am învăţat să scriu scenarii pentru teatru la microfon, să traduc şi să adaptez pentru microfon piese de teatru. În acei primi ani ai mei la Radio am fost colegă, printre alţii, cu Catinca Ralea, cu Octavian Paler, cu Dionisie Şincan, străluciţi oameni de radio care onorau alte redacţii. Eram prieteni între noi, ne respectam munca. În redacţia „Teatral” am cunoscut mari regizori de teatru, în frunte cu Sică Alexandrescu, Mihai Zirra, Paul Stratilat. Acolo am cunoscut legende vii ale teatrului românesc – Radu Beligan, Ştefan Ciobotăraşu, Marcel Anghelescu, Giugaru... Acolo, în sala de lectură de la „Teatral” i-am cunoscut şi îndrăgit pe marii actori ai „Generaţiei de aur”, ce aveau să creeze roluri de referinţă în spectacole de referinţă ale „Teatrului la microfon” şi „Teatrului la Microfon pentru copii”. (Vă vine să credeţi că în adaptarea semnată de mine a celebrului basm al lui Frank L. Baum, în spectacolul radiofonic reluat de zeci de ori, Vrăjitorul din Oz era... Fory Etterlé, iar Zâna Albă, care mai şi cânta, era... Clody Berthola?)... După un timp am fost transferată la etajul 6, acolo unde domnea pe-atunci „Direcţia Culturală”. Îndemnată de redactorul acelei antologice emisiuni „Noapte bună, copii” – Mihai Jemăneanu şi încurajată de „şefa secţiei pentru copii”, Mioara Paler, soţia lui Octavian Paler, am descoperit bucuria de a scrie