Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Sârbu, avertisment pentru Antonescu: „E foarte complicat pentru PNL să meargă singur cu un candidat la preşedinţie şi să câştige. Nu şi pentru PSD”

Publicat in Gandul, marți 24 septembrie 2013 ·

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, susţine că mesajul PNL potrivit căruia Crin Antonescu poate ajunge preşedintele României dacă liberalii obţin 25% la europarlamentare, indiferent dacă ar exista un alt candidat din partea USL, este unul optimist. Sârbu a declarat că niciun partid nu poate da de unul singur un candidat cu şanse reale la prezidenţiale, cu excepţia PSD. Ilie Sârbu a mai vorbit în interviul acordat gândul despre poziţia preşedintelui faţă de proiectul Roşia Montană, despre protestele din Piaţa Universităţii, dar şi despre şansele de reuşită ale proiectului minier de la Roşia Montană. ♦ despre candidatul PNL la prezidenţiale: „E un mesaj optimist. Este foarte complicat pentru orice partid să aibă un candidat la preşedinţie şi de unul singur să ajungă preşedinte. Nu şi pentru PSD” ♦ despre preşedintele Traian Băsescu: „Un ipocrit, ca întotdeauna” ♦ despre prezidenţiabilul Antonescu din partea USL: „Poziţia noastră, a tuturor, a preşedintelui Ponta, noi toţi am spus şi am mers în ideea că nu vrem să ajungem la asta (n.r. – stabilirea prezidenţiabilului USL pe bază de sondaje). Când ajungem la asta, lucrurile sunt încheiate, nu mai avem nevoie de sondaje. Noi nu trebuie să ajungem acolo. Deocamdată, Crin Antonescu este candidatul nostru. Cum Victor Ponta este premierul Coaliţiei” ♦ Despre poziţia lui Crin Antonescu faţă de Roşia Montană: „Domnul Antonescu a rămas consecvent cu ceea ce a spus: că nu îl interesează nici realitatea de acolo, nici avantajele proiectului, nimic, nu votează acest proiect. PNL a votat pentru Comisia parlamentară specială” ♦ Despre votul din Parlament privind proiectul minier Roşia Montană: „Nu votează proiectul, dar nu sunt singurii. PDL a spus asta, UDMR ştim poziţia dânşilor, PPDD la fel. Practic, nu are cum să treacă cu voturile pe care noi le avem. În mod practic nu poate să treacă” ♦ Despre votul personal privind pro

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 18 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 56 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 51 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°