Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arşinel: "Cei care mă atacă sunt COMPLEXAŢI şi NEFERICIŢI"

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Maestrul Alexandru Arşinel şi-a revenit din şocul provocat de atacurile publice la adresa lui şi în aceste zile se află la Cluj pentru analize. De pe patul de spital, marele actor a mărturisit, pentru "ring", că ura revărsată în media i-a făcut foarte rău.

Convocat urgent de medici, actorul se pregăteşte pentru încă o operaţie. "Rinichiul funcţionează, dar reglarea unor parametri se va face pe parcurs, printr-o nouă dozare a medicamentelor. Mai am un stent în mine, care trebuie operat şi scos, plus firele. Profesorul aşteaptă medici din străinătate pentru un consult general. În cazul meu, a existat un gen de agresivitate, din partea unor oameni complexaţi şi nefericiţi, care mi-a făcut mult rău. N-am crezut că un om care vine să-mi mulţumească a doua zi poate să verse ură împotriva mea", ne-a mărturisit Alexandru Arşinel.

"În noiembrie mă întorc la teatru"

În ciuda problemelor de sănătate, Arşinel vrea să revină pe scenă. "Voi urma un tratament toată viaţa, dar perioada critică de şase luni poate fi mai scurtă. Sper ca în cursul lui noiembrie să fiu pe scena teatrului cu toate măsurile de siguranţă de care voi ţine cont toată viaţa. Trebuie să nu iau vreun microb sau virus, pentru că de acum imunitatea mea va fi foarte scăzută, ca să nu apară o cantitate mare de anticorpi care să lupte cu rinichiul implantat. Rinichiul funcţionează normal când imunitatea e foarte scăzută. Pentru asta voi lua medicamente. Voi fi un om aproape normal, însă nu e bine să exagerez cu grăsimile şi mai ales cu dulciurile, pentru că un eventual diabet ar slăbi toate organele. N-am voie deloc carne de porc", ne-a explicat actorul.

"Dacă ar fi după el, mâine ar urca pe scenă"

Operată recent de cataractă, Stela Popescu a revenit deja pe scenă. "Mă simt excelent, cine are cataractă şi nu se operează e fraier. E o inter

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

Doi şoferi morţi şi un pasager rănit, în urma unui accident pe DN 54, în judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară/ În urma impactului, maşina mică a luat foc. Traficul rutier este blocat

News.ro acum o ora
Doi şoferi au murit, iar un pasager a fost rănit, în urma unui accident petrecut, joi, pe DN 54, între localităţile Izlaz şi Gârbov, din judeţul Teleorman, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului puternic, auto

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum o ora
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

A murit nepotul lui Iuliu Maniu, dr. Ioan Boilă, cunoscut ca „Medicul fără de arginți” al Clujului

Ziua Constanta acum o ora
Sâmbătă, 5 iulie 2025, la vârsta de 97 de ani, s-a mutat la Cer „𝐌𝐞𝐝𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐠𝐢𝐧𝐭̦𝐢” 𝐚𝐥 𝐂𝐥𝐮𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐃𝐫. 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐢𝐥𝐚̆ (numele complet: Ioan-Dumitru-Iuliu Boilă), fost deținut politic, întemeietor și apoi

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°