Adrian Cocoană, bărbatul condamnat la patru ani de închisoare după ce în august 2008 a pierdut controlul autoturismului Ferrari pe care îl conducea şi a accidentat un tânăr aflat pe trotuar, la Timişoara, a fost eliberat condiţionat. Acesta a efectuat numai doi ani şi şase luni de închisoare.
Decizia a fost luată de Judecătoria Timişoara.
"Adrian Iosif Cocoană a intrat în Comisia de eliberare condiţionată a Penitenciarului Timişoara, după ce a executat două treimi din pedeapsă. Comisia a propus eliberarea condiţionată a deţinutului, iar Judecătoria Timişoara a admis propunerea, în data de 19 septembrie. Astăzi (marţi - n.r.) Adrian Cocoană a fost pus în libertate", a spus Carmen Uţoiu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara, potrivit Mediafax.
La ieşirea din Penitenciarul Timişoara, Adrian Iosif Cocoană a fost aşteptat de un prieten. Imediat după ce a ieşit de pe poarta închisorii, Cocoană a urcat pe locul din dreapta al maşinii prietenului său, fără să facă vreo declaraţie.
Adrian Iosif Cocoană a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în 21 august 2008, după ce, conducând cu viteză, a scăpat autoturismul Ferrari de sub control şi a accidentat mortal un tânăr aflat pe trotuar, în zona centrală a Timişoarei.
Citeşte mai multe despre: Adrian Cocoana sofer Ferrari inchisoare ucis pe trotuar
Adrian Cocoană, bărbatul condamnat la patru ani de închisoare după ce în august 2008 a pierdut controlul autoturismului Ferrari pe care îl conducea şi a accidentat un tânăr aflat pe trotuar, la Timişoara, a fost eliberat condiţionat. Acesta a efectuat numai doi ani şi şase luni de închisoare.
Decizia a fost luată de Judecătoria Timişoara.
"Adrian Iosif Cocoană a intrat în Comisia de eliberare condiţionată a Penitenciarului Timişoara, după ce a exe