Mai ţineţi minte surpriza de proporţii pe care a produs-o, nu cu mult timp în urmă, declaraţia extrem de tranşantă făcută de Egemn Bagis, ministrul turc pentru afaceri europene, care spunea că „Cel mai probabil, Turcia nu va fi niciodată membră a Uniunii Europene"?

Afirmaţia era una absolut logică în contextul în care negocierile de aderare la UE (începute în 2005) sunt într-un impas total, blocate de refuzul, direct sau mascat, al unora dintre marii jucători din UE (Franţa şi Germania), cu toate că există şi o susţinere declarată cu entuziasm de alte ţări, precum România (aliniată cuminte, fără comentarii, poziţiei Marii Britanii)....dar realitatea este că Turcia nu a reuşit să încheie până acum decât unul dintre cele 35 de capitole pe care le presupune procesul de aderare!

Să nu uităm că Primul Ministru turc Erdogan a declarat că atitudinea instituţiilor de la Bruxelles este de „neiertat" - spunând chiar că UE ar putea pierde Turcia dacă nu va decide pozitiv asupra statutului său de membru până în 2023 (atunci când se vor sărbători 100 de ani de la înfiinţarea statului turc modern)...

Atâta tot? Deci nimic nou, poate doar o formulă mai apăsată de presiune a Turciei asupra celor de la Bruxelles...Nu este deloc aşa căci, în fundal, exista deja o mişcare absolut surprinzătoare făcută cu câteva luni înainte de Turcia cu posibile foarte importante consecinţe viitoare, depăşind cu mult cadrul uzual al jocurilor diplomatice.

La finele lunii aprilie a acestui an, la Almaty, capitala comercială a Kazahstanului, Ahmet Davutoglu, ministrul de externe al Turciei, a semnat un memorandum of understanding definind statutul de „partener de dialog” al ţării sale în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

„Este o zi istorică pentru noi…Acesta este începutul unui drum lung, mergând împreună, mână în mână şi umăr la umăr…Acesta este doar începutu