News Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, după întâlnirea pe care grupul senatorial a avut-o cu ministrul de Interne, Radu Stroe (PNL), că proiectul noului Cod Rutier ar putea suferi "mici ajustări" în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor şi perioadele de suspendare a permiselor.
Senatorii liberali s-au întâlnit, la Palatul Parlamentului, cu ministrul de Interne, principalul subiect al discuţiilor fiind proiectul noului Cod Rutier.
Liderul senatorilor PNL a afirmat la finalul întâlnirii că "majoritatea chestiunilor care sunt conţinute în noul Cod Rutier (...) au fost agreate". "Principiul de la care se porneşte este următorul: România este una dintre ţările cu cea mai mare infracţionalitate rutieră şi, până la urmă, noi avem de ales între a evita accidente, a evita nenorociri care se petrec pe şoselele şi autostrăzile, acelea care sunt, ale României şi a avea o legislaţie mai drastică în ceea ce înseamnă circulaţia pe drumurile publice", a menţionat liberalul. El a mai spus că acest proiect a fost lăsat pentru dezbatere publică încă două săptămâni. "A fost prelungit termenul, tocmai pentru a se da posibilitatea ca opinia publică să îl cunoască, apoi va intra în procedură parlamentară şi, bineînţeles, şi ministrul Radu Stroe şi reprezentanţii Ministerului de Interne sunt deschişi la mici ajutări care trebuie făcute" a explicat Puiu Haşotti.
Întrebat dacă senatorii vor trimite propuneri de modificare încă din această perioadă de dezbatere publică, Haşotti a răspuns negativ.
"Aşteptăm să vină în Parlament, se urmează procedurile parlamentare fireşti, care să ducă la un Cod Rutier mai bun, mai eficient şi care să îi păzească pe cetăţenii României prin aceste măsuri mai punitive, să le spunem, de nenorocirile care se întâmplă mult prea des şi mult prea mari în România", a arătat acesta. Întrebat dacă a