Hoţul care în decurs de două luni a spart cinci case, a fost trimis în judecată. Silviu Gheorghe Poliac se află în acest moment în arest.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, tânărul de 25 de ani, care este recidivist, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În urma cercetărilor efectuate în acest dosar s-a stabilit că în perioada iulie-august, pe timp de noapte şi prin escaladare, Poliac a intrat în cinci locuinţe şi a sustras diferite bunuri. Este vorba despre laptop-uri, aparate foto, bani, bijuterii, telefoane mobile, dar şi documente de identitate, valoarea totală a prejudiciului creat de el fiind de aproximativ 9.000 lei.
Bărbatul a fost arestat pe data de 24 august, după ce poliţiştii de la Poliţia municipiului Focşani l-au prins în fapt. Oamenii legii precizau atunci că tânărul obişnuia să intre în casele focşănenilor pe ferestrele lăsate deschise de proprietari din cauza căldurii.
Hoţul care în decurs de două luni a spart cinci case, a fost trimis în judecată. Silviu Gheorghe Poliac se află în acest moment în arest.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, tânărul de 25 de ani, care este recidivist, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În urma cercetărilor efectuate în acest dosar s-a stabilit că în perioada iulie-august, pe timp de noapte şi prin escaladare, Poliac a intrat în cinci locuinţe şi a sustras diferite bunuri. Este vorba despre laptop-uri, aparate foto, bani, bijuterii, telefoane mobile, dar şi documente de identitate, valoarea totală a prejudiciului creat de el fiind de aproximativ 9.000 lei.
Bărbatul a fost arestat pe data de 24 august, după ce poliţiştii d