Acum vreo doi ani, „Crin” şi „Victor”, deveniţi amici de pe poziţii doctrinare diferite, puneau de-o insolită alianţă politică. Unul venea de pe stânga, celălalt de pe dreapta, dar, ambii fiind „lupi tineri” în vacarmul politic autohton bulversat de băsism, au găsit limbajul şi platforma potrivite pentru a demara un ambiţios proiect electoral. N-aveau, nici unul, nici celălalt, trecut securistic sau comunist întunecat. Pe acest palier nu puteau deveni vulnerabili. A mai încercat dom’ Băsescu (as în scotocirea prin CV-uri şi mape profesionale) gogomănia cu „Porumbacu”, dar n-a prea îngurgitat-o nimeni, mai ales după ce Antonescu i-a cerut scurt să producă dovada. Cum, necum, USL a început să atace în forţă băsismul nepieritor şi, în scurtă vreme, câştigând toate alegerile din 2012, l-a lăsat pe „preşedintele tuturor românilor” fără boci şi ungureni, fără portocalii şi a fost cât pe-aci, la referendum, să-l scoată şi la pensie. Dacă nu-i săreau în ajutor pretinii „populari” de pe la Bruxelles, mai pupa salvatorul naţiei, fie şi penibila funcţie de guvernator UE?

Să revenim însă la Alianţa câştigătoare dintre cei doi co-lideri (plini de elan la începuturi) şi partidele lor. Câţi martori (contemporani) la acest iureş devastator de pe scena politică dâmboviţeană credeau, acum doi ani, acum un an, acum cinci-şase luni, că USL o să înceapă să scârţâie şi să trosnească din încheieturi atât de repede? Ea era, vorba ceea, făcută să dureze măcar o legislatură, dacă nu şi două sau trei. Ea - ne asigurau şi domnul Crin şi prietenul Victor - trebuia să aducă, şi pe la noi, un nou stil de a face politică, odată cu eliminarea de pe tărâmul românesc a „odiosului sistem mafiot”, clădit, vreme de un deceniu, de fostul căpitan de vapor, haiducul Băsescu. Când colo, ce să vezi? Zbanghiul, ocnă politică bătrână, învechită în mânării şi securisme, a lucrat şi lucrează cu s