Am avut șansa să fiu departe de țară în momentul în care au izbucnit cele două scandaluri care țin capul de afiș al debutului unei toamne zbuciumate: Roșia Montană și maidanezii.

Spun am avut șansa, pentru că, din afară, România arată ca o țară de nebuni: oameni care abia așteaptă să se ia din te miri ce, oameni care se sfâșie unii pe alții cu frenezie, care se înjură cu lăcomie, care se scuipă cu voluptate. Pe stradă, la televizor, pe rețelele sociale… O țară profund divizată, gata să îmbrățișeze următorul motiv de harță. Oameni buni, dacă am pune măcar jumătate din seriozitatea asta cu care ne desființăm unii pe ceilalți într-un efort de construcție, România ar fi departe… Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Unul din lucrurile care m-au șocat a fost mulțimea de analiști care a propovăduit certitudinea ruperii USL în urma scandalului Roșia Montană. Recenta „împăcare” – a câta?! – dintre Crin Antonescu și Victor Ponta le-a mai domolit însă elanul. Nu știu, poate oi fi căzut eu victimă teoriei conspirației, dar, în ceea ce mă privește, am văzut implicarea liderilor USL în acest scandal într-o altă cheie.

În primul rând, nu observați cât de net a ocupat alianța de la putere scena publică? Cu un Ponta pro (în calitate de premier) și cu un Crin Antonescu contra, nu mai e loc de Opoziție. USL joacă atât rolul Puterii, cât și pe cel al Opoziției și o fac atât de bine, încât nu mai este loc de alte voci, iar acelea care se mai aud sunt, în cel mai bun caz, marginale.

Apoi, asumându-și poziții antagonice în chestiunea exploatării de la Roșia Montană, Ponta și Antonescu n-au nimic de pierdut, ci doar de câștigat sau, în cel mai bun caz, la socoteala finală ies pe zero. Cineva trebuie că a făcut toate aceste calcule… Oamenii care ies în stradă și cei care militează pe rețelele sociale nu au fost, nu sunt și nu vor fi în niciun caz electoratul PSD. Așa că