Daniel Buzdugan a avut parte ieri, de ziua lui de naştere, de o aniversare specială la filmările show-ului IComedy, unde colegii l-au aşteptat cu numeroase surprize.
"Dimineata am fost la radio la întâlnirea zilnică cu ascultătorii de la Morning Zu, apoi am trecut la platouri, la filmările pentru următoarea ediţie IComedy. Dar cu o seară înainte, la Focşani, în timpul unui eveniment pe care l-am prezentat, aproape 6.000 de oameni mi-au cântat 'La undefined ani' alături de Alex Velea, Anda Adam, Matteo. Nu pot să vă spun ce emoţii am avut", declară Daniel.
Nici colegii de la IComedy nu s-au lăsat mai prejos şi i-au pregătit lui Daniel, pe tot parcursul zilei, diverse surprize. "De exemplu, m-au întâmpinat cu multe bilete pe care era scris, de nenumărate ori, 'La mulţi ani'. Apoi, în timp ce-mi spuneam rolul într-o scenetă, Mihai Bendeac şi toţi cei de acolo au năvălit în cadru cu un tort şi artificii şi m-au lăsat fără cuvinte pur şi simplu", mărturiseşte Buzdu.
Visul cel mare al lui Daniel este să călătorească oriunde în lume, iar de ziua lui, în mod special, ar dori să se relaxeze la un conac, să savureze un ceai pe teresa şi să simtă adierea vântului de toamnă. "Însă mai trebuie să aştept până atunci, pentru că acum nu petrec, ci muncesc. Dar nu mă plâng, pentru că îmi place ceea ce fac la IComedy şi în fiecare dimineaţă, alături de Mihai Morar, la Radio Zu", spune vedeta.
Daniel Buzdugan a avut parte ieri, de ziua lui de naştere, de o aniversare specială la filmările show-ului IComedy, unde colegii l-au aşteptat cu numeroase surprize.
"Dimineata am fost la radio la întâlnirea zilnică cu ascultătorii de la Morning Zu, apoi am trecut la platouri, la filmările pentru următoarea ediţie IComedy. Dar cu o seară înainte, la Focşani, în timpul unui eveniment pe care l-am prezentat, aproape 6.000