Învăţământul din judeţul Olt are un motiv de mândrie după ce unul dintre liceenii săi a reuşit să înregistreze un rezultat rarisim la o competiţie şcolară internaţională alături de alţi trei colegi din ţară, contribuind la îmbunătăţirea imaginii României într-o perioadă în care învăţământul e privit “cruciş”. La 16 ani, Ionuţ Voinicu a obţinut “argintul” la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului de la Mysore-India (11-19 septembrie).
Atmosferă festivă, marţi – 24 septembrie, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt din municipiul Slatina. Conducerea instituţiei a organizat o conferinţă de presă, urmată de o festivitate de premiere, a elevului Ionuţ Voinicu (clasa a XI-a, n.a.) de la Colegiul Naţional “Ion Minulescu” din Slatina. El a reuşit să obţină “argintul” la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului (International Earth Science Olympiad - IESO), desfăşurată la Mysore - în India, în perioada 11-19 septembrie. Cu un total de 100 de liceeni pariticipanţi din 28 de ţări, competiţia internaţională a devenit un concurs extrem de disputat în ultimii ani. La ediţia din acest an, lotul ţării noastre, alcătuit din patru elevi de la licee din tot atâtea oraşe - Slatina, Craiova, Bucureşti şi Timişoara, a reuşit o performanţă demnă de admirat: clasarea României pe locul III în lume, după Coreea de Sud şi Taiwan, şi la egalitate cu Japonia şi Thailanda.
Pasiunea pentru învăţătură – îndeosebi pentru Chimie, materia sa preferată, miile de ore petrecute cu nasul în cărţi şi ambiţia au reuşit să îşi facă simţite rezultatele în cazul lui Ionuţ. Deşi participant în nenumărate rânduri la mai multe olimpiade naţionale la Chimie, dar, mai nou, şi la Fizică, Ionuţ Voinicu a reuşit ca, la numai 16 ani, să-şi vadă îndeplinită una dintre dorinţele la care doar visase până acum o săptămână: vizitarea unei ţări care întotdeauna a suscitat un int