Dacă e adevărat, şi e, că arta de a citi înseamnă arta de a gândi cu puţin ajutor, atunci nu mi se pare tocmai lipsit de temei a crede că, adesea, găsim în cărţi - indirect, mediat, fireşte - justificări ale unor fapte din propria noastră viaţă. Am redobândit această convingere la sfârşit de septembrie, juxtapunând două întâmplări personale care, aparent, nu au nicio legătură între ele.
Tocmai primisem amabila şi îndatoritoarea invitaţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu şi a directorului său general, actorul Constantin Chiriac, de a lua parte la premiera spectacolului Mozart Steps, prima dintr-o serie de spectacole noi ce urmează să marcheze împlinirea a 225 de ani de teatru în superbul oraş transilvan, parte de Mitteleuropa. Mozart Steps - un spectacol de Gigi Căciuleanu. Mozart Steps- spectacolul ce urma să fie pentru mine întâia premieră a noii stagiuni.
O invitaţie imposibil de refuzat, o premieră a cărei ratare mi s-ar fi părut de neiertat. Nu mai încăpea vorbă că voi merge la Sibiu. Însă, la puţine ore după ce îmi confirmasem prezenţa, o mişcare nepotrivită, neaşteptată, a declanşat în mine o rebeliune a nervului sciatic, rebeliune care, în ciuda drasticelor mele eforturi de înăbuşire cu analgezice, antiinflamatorii şi alte droguri asemănătoare, nu dădea niciun semn că s-ar lăsa înfrântă.
În astfel de condiţii, orice om cu scaun la cap ar fi stat, cred, frumuşel acasă să se doftoricească şi nu s-ar fi aventurat la o călătorie de şapte ore cu un autocar departe de a fi confortabil. M-am încăpăţânat şi am pornit totuşi la drum, poate şi fiindcă îmi place să îmi respect făgăduielile.
Iar spectatorul care sunt a fost pe deplin răsplătit. Căci Mozart Steps este ceea ce aş numi o minune de spectacol. Un spectacol care se cere obligatoriu văzut, savurat. Un spectacol ce trebuie negreşit revăzut, nu neapărat pentru a-l înţelege, pent
