Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Primele donaţii în bani pentru reconstruirea casei orfanilor de la Ruja. Români din ţară şi din străinătate continuă să îi ajute pe copii

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Povestea emoţionantă a celor şapte micuţi din satul Ruja, orfani de mamă, crescuţi doar de tată şi de oameni cu suflet, continuă să stârnească reacţii emoţionante în rândul cititorilor „Adevărul“.

O dramă cumplită are, de la o zi la alta, şanse din ce în ce mai mari să se transforme într-o poveste superbă cu final fericit, scrisă de zeci de oameni cu suflet, atât din ţară cât şi din străinătate.

În conturile deschise pentru micuţii de la Ruja, în care se strâng bani pentru ca locuinţa modestă să fie refăcută din temelii, s-au strâns până acum 535,87 euro şi 2.839 de lei. De asemenea, oameni de suflet continuă să treacă pragul casei modeste din vârful colinei, cu pachete cu de toate pentru copiii familiei Florea.

Pat din Italia, frigider din Germania

Sorin Rogozan, „îngerul păzitor” al micuţilor, zâmbeşte şi strânge de la o zi la alta pe suflet întâmplări frumoase, cu oameni cu suflet cald, care rescriu povestea copiilor până nu demult fără copilărie.

Una este a unor tineri din Bucureşti, angajaţi ai unei firme care se ocupă cu vânzarea de produse electronice. Atât de mult i-a mişcat povestea, încât au ţinut să-i cunoască personal şi să-i strângă în braţe pe copiii care au emoţionat o ţară întreagă. „Au venit cu maşina şi cu o parte din cadouri, restul au fost trimise pe o firmă de curierat pentru că n-au mai încăput în maşină. Au adus hăinuţe, rechizite, alimente şi foarte multe jucării, au strâns de la toţi colegii şi prietenii”, povesteşte Sorin Rogozan.

Micuţii au primit şi un pat nou, de la un om de suflet din Italia, iar Dorel, prietenul din Italia care i-a descoperit pe Facebook şi îi ajută constant de luni bune, le-a trimis 3 biciclete şi 4 cutii cu alimente. Freddy, un prieten din Germania, a trimis un frigider nou-nouţ, şi alţi oameni cu suflet s-au dus direct în casa de la Ruj

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°