Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparatură pentru monitorizarea gravidei şi a fătului în timpul travaliului, la Maternitatea Giuleşti

Publicat in Mediafax, marți 24 septembrie 2013 ·

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" are, de marţi, aparate de ultimă generaţie pentru a monitoriza tensiunea arterială şi pulsul femeii gravide, bătăile cordului fetal şi contracţiile uterine în timpul travaliului, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Doru Pană.

Potrivit lui Pană, datorită noilor echipamente, a fost salvată deja viaţa unui bebeluş. "Chiar azi am avut un caz când bătăile inimii unui făt au scăzut, mama a fost dusă de urgenţă în sală şi operată, iar viaţa micuţului a fost astfel salvată. Este vorba despre o gravidă care nu a mers la control periodic şi care ar fi avut unele probleme pe durata sarcinii. Acum, este bine", a spus purtătorul de cuvânt al spitalului.

Aparatura a fost donată spitalului de compania Energy Financing Team. "Prima donaţie, în valoare de 50.000 de euro, a fost făcută de către compania Energy Financing Team şi a constat în opt unităţi cardiotocograf materno-fetal cu staţie de monitorizare centrală, un aparat Hota cu sistem laminar de filtrare, prevăzut cu masă pentru montarea lamelor şi un microscop binocular, precum şi un aparat monitor cu funcţii vitale Nihon Kohden Japonia, cu accesorii specifice. Aceste echipamente permit monitorizarea tensiunii arteriale şi a pulsului femeii gravide, dar şi bătăile cordului fetal şi contracţiile uterine în timpul travaliului", a precizat medicul Pană.

Aceeaşi firmă a adus şi un aparat pentru terapie intensivă, necesar femeilor aflate în postoperator.

Managerul spitalului, dr. Marcel Moisa, a spus că în lume, în fiecare secundă, un bebeluş moare în timpul travaliului şi, de aceea, este foarte importantă monitorizarea lui şi a mamei în această perioadă.

"Sperăm ca exemplul celor care au donat echipamentele să fie urmat şi de alte companii. Este un lucru ştiut acela că subfinanţarea sistemului de sănătate poate avea repercusiu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 14 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°