-AA+A

Într-un registru mitologic întrebarea de mai sus poate suna astfel: cărui zeu i se închina instituţia farmaciei de azi, celui al medicinei (Asclepios) sau celui al comerţului (Hermes)? Carevasăzică aceasta urmăreşte tămăduirea, sau mai cu osebire... sămăluirea banilor de pe leacurile vândute? Desigur, întrebarea rămâne retorică...

S-au dus vremurile leacurilor băbeşti, când ne vindecam chiar şi cu vorbe bune şi cântece: „...La inimă este-un leac/Cetera şi omu’ drag/La inimă este-un ţâdru/Cetera şi omu’ mândru...”. Au plecat acele timpuri, s-au petrecut acele vremi. Astăzi, într-o lume a bolilor şi bolnavilor, în adevăr sau închipuiţi, cei mai mulţi dintre noi avem un grafic de medicamente lipit de uşa unui dulăpior - pentru a ne respecta „bioterapia” şi „chimioterapia” de tot felul. Cred că timpul ipohondrilor şi fandasioşilor se măsoară în bumbi şi pastile de cap, stomac, rinichi şi alte celea. „Spiţeriile” (numele vechilor farmacii) ce-au avut a face? Au sărit în întâmpinarea bolnavilor (consumatorilor, în fapt). Cu sau fără reţetă, cu sau fără consultaţie, cu sau fără nomenclator de compensare, farmaciile au devenit... industrie (să n-o luaţi neapărat în sens peiorativ). Au apărut, natural, chiar lanţuri (catene) de farmacii, branduri şi o adevărată pleiadă de reclame asociate. În jurul pieţei medicamentelor s-au oferit pâini bune de mâncat atât industriei de reclame publicitare, cât si televiziunilor propriu-zise. Capitole întregi din economie au primit însănătoşire şi culoare în obraji pe marginea fabricării şi vinderii de leacuri, unguente, poţiuni, pudre, pomezi şi alte „suplimente alimentare”. Şi totuşi, încheierea mea va fi una pesimistă, depresivă, căci am puţină empatie pentru vârstnicii bolnavi, cei cu bugetul sărac. Îl voi parafraza pe Coşbuc, spunând în loc de „Trei vreascuri rupte dintr-un gard” - Trei leacuri rupte dintr-un card... @N