Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, programul partidelor din etapa a X-a a Ligii I, meciul FC Vaslui - Steaua fiind programat sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00.
Marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, declarase că FRF a solicitat ca partida dintre FC Vaslui şi Steaua, contând pentru etapa a X-a a Ligii I, să se dispute sâmbătă, 5 octombrie, însă campioana ar dori să joace duminică.
"Am avut o etapă interesantă cu jocuri nu grozav de bune, dar interesantă. Scandalurile nu au lipsit, iar greşelile de arbitraj nu lipsesc. Acum se prefigurează un nou scandal pentru că federaţia doreşte ca meciul Steaua cu Vaslui parcă să se joace sâmbătă, iar Steaua nu. Iniţial Steaua a fost de acord, iar ulterior nu, după scandalurile dintre cei doi antrenori (n.r. - Laurenţiu Reghecampf şi Victor Piţurcă). Noi o să ţinem cont de cererile FRF, întrucât suntem subordonaţi ei. Sunt interese şi ce poţi să faci?! Doar să ţii cont de regulamente", a spus Dragomir.
Programul partidelor care vor avea loc în perioada 4-7 octombrie, în etapa a X-a a Ligii I, este următorul:
Vineri, 4 octombrie:
ACS Poli Timişoara - Corona Braşov, ora 19.00, DigiSport
Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti, ora 21.30, DigiSport
Sâmbătă, 5 octombrie:
Concordia Chiajna - Astra Giurgiu, ora 16.30, DigiSport
FC Vaslui - Steaua, ora 19.00, DigiSport
Duminică, 6 octombrie
Dinamo - Ceahlăul, ora 14.00, Antena 1/Dolce
FC Braşov - Viitorul, ora 17.00, DigiSport
Săgeata Năvodari - Pandurii Târgu Jiu, ora 19.00, DigiSport
Luni, 7 octombrie
FC Botoşani - Universitatea Cluj, ora 16.00, Dolce Sport
CFR Cluj - Oţelul Galaţi, ora 20.30, DigiSport.
M