La ora la care scriu aceste rânduri, întâlnirea dintre premierul moldovean Iurie Leancă şi şeful regimului impostor de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, este în plină desfăşurare, briefing-ul comun de presă fiind programat peste două ore şi jumătate.
Personal, nu împărtăşesc entuziasmul unora dintre autorităţile moldoveneşti privind organizarea acestei întâlniri dintre şeful guvernului legitim de la Chişinău şi pretinsul preşedinte al unui pseudo-stat ţinut în perfuzii de Moscova pentru a-şi menţine influenţa asupra fostei colonii. Singura raţiune pentru care reintegrarea în R. Moldova a teritoriului din stânga Nistrului pare justificată mi se pare cea umanitară, faptul că pe acele pământuri sunt oameni, indiferent de etnie, care suferă din pricina contrabandiştilor deghizaţi în funcţionari de stat şi care le negociază viitorul exclusiv prin prisma profitului pe care l-ar obţine din această tranzacţie geopolitică.
Un reportaj al unei televiziuni ucrainene dezvăluia recent starea de spirit a prizonierilor din această ultimă rezervaţie naturală a bolşevismului.
Aici aş face o paranteză, întrebându-mă de ce mass-media moldoveneşti nu fac asemenea incursiuni jurnalistice în teritoriul legitim al R. Moldova. De fapt, întrebarea poate fi considerată retorică, din moment ce nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată un reportaj profesionist nici de la Briceni sau Edineţ, de parcă respectivele localităţi ar fi în emisfera sudică, nu la 3 ore de Chişinău.
E evident că aşa-zisa independenţă a Transnistriei, argumentul de care tandemul dubios creat în bordelul politicii tiraspolene, Şevciuk-Ştanski, se agaţă în negocieri, arată ca şi coada ridicată a unei capre râioase. Locuitorii singurei localităţi transnistrene care poate avea pretenţii de oraş -restul fiind, cel mult nişte comune mizere cu tentative ridicole de urbanizare – sunt conştienţi de farsa istorică p