Lucrări de George Enescu, Igor Stravinski şi Jean Sibelius fac parte din programul Orchestrei Filarmonice Regale din Stockholm, dirijată de Sakari Oramo, la Sala Palatului. Solist va fi violonistul Julian Rachlin.

Articol scris de Despina Petecel Theodoru

George Enescu.Suita a II-a în Do major pentru orchestră, op. 20. Compozitorul aplică Suitei în Do major (1915) tiparul suitei preclasice (baroce) „dintr-o necesitate de ordine, simetrie, obiectivare, proporţionalitate“ – în opinia lui Pascal Bentoiu –, păstrând însă caracterul modal-românesc al expresiei. Rezultatul: o polifonie modală concretizată printr-o „fugă severă“, în Uvertură; o atmosferă onirică în Sarabandă, anticipând unele momente similare din opera Oedipe, ca de pildă „Adonis pe purpură şi aur“ sau secvenţe din Monolog - ambele din actul al II-lea; accente de dans popular, în măsură ternară, legănată, specifică pentru Gigă; un tempo greoi, dilatat, în Menuet; un fel de mini-concerto grosso pentru oboi, flaut, vioară, clarinet şi orchestră, iradiind o lumină difuză, aurie, ca în apusurile de soare din pânzele lui Turner, în Arie. Bourrée-ul reeditează grandoarea Uverturii, într-o combinaţie de motive folclorice dansnate, cu ritmuri riguros marcate şi dezvoltări cantabile.

Demonstraţie de fantezie

Igor Stravinski.Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră. Situat de către unul dintre exegeţi, Robert Siohan, în categoria „barochistă“, Re major-ul pentru vioară şi orchestră al lui Igor Stravinski este o splendidă demonstraţie de fantezie, spontaneitate, inventivitate, ştiinţă în asocierea celor mai diverse stiluri şi forme muzicale, astfel încât să nu existe fisuri între ele. Dând curs, în 1931, rugăminţii editorului său, de a scrie „ceva“ pentru tânărul violonist Samuel Dushkin, Stravinski se gândeşte să compună o piesă care să-i permită so