Mandatul CEO-ului Tarom, Christian Heinzmann, se va încheia pe 19 noiembrie, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce belgianul anunţase anterior că îşi doreşte să-şi continue activitatea în cadrul companiei aeriene şi după această dată.
"Mandatul domnului Heinzmann se va termina pe 19 noiembrie. Ceea ce i-am cerut domnului Heinzmann a fost să vedem şi noi care sunt măsurile pe care doreşte să le implementeze până la 19 noiembrie şi în ce fel acestea vor avea un impact pozitiv asupra companiei. Acesta este singurul lucru care mă interesează şi ne interesează la minister: compania Tarom să fie eficientă şi ce măsuri sunt luate", a afirmat ministrul Transporturilor, răspunzând unei întrebări.
Ea a menţionat că deocamdată nu au început procedurile pentru alegerea unui înlocuitor al lui Heinzamann.
La finalul lunii iunie, Heinzmann declara agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.
În replică, şeful CA, Dan Pascariu, afirma la vremea respectivă că există mai multe nemulţumiri la adresa activităţii lui Heinzmann, iar reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.
CA-ul Tarom a hotărât la 22 iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv.
Heinzmann a anunţat recent că va discuta situaţia sa cu ministrul Transporturilor, de la care aşteaptă un răspuns.
Tarom a încheiat primul semestru cu pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trec