Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monitorizarea registrelor AP: Un fost agent FBI a pledat vinovat

Publicat in Ziua Veche, marți 24 septembrie 2013 ·

Un fost agent FBI, Donald Sachtleben, a pledat vinovat luni, 23 septembrie, pentru oferirea de informaţii confidenţiale agenţiei Associated Press (AP).

Departamentul american al Justiţiei a anunţat că Donald Sachtleben, un fost specialist FBI în explozibili, arestat în Indiana în cadrul unui scandal de pornografie cu caracter pedofil, a recunoscut că a “dezvăluit în mod voluntar şi în cunoştinţă de cauză o informaţie de securitate naţională unui jurnalist dintr-o organizaţie media naţională neautorizată să o primească”. Acordul de a pleda vinovat, încă supus aprobării unui judecător, prevede o pedeapsă de trei ani şi şapte luni de închisoare pentru scurgere de informaţii confidenţiale şi de 11 ani şi opt luni, în total, inclusiv în cazul de posesie şi distribuire de material pornografic cu caracter pedofil, în care acesta a pledat, de asemenea, vinovat.

Potrivit documentului judiciar, Sachtleben, în vârstă de 55 de ani, a fost demascat după accesarea “registrelor telefonice cu privire la un jurnalist, obţinute prin ordinul justiţiei”. În mai, acest caz a produs un scandal, după ce AP s-a plâns că registrele aferente unui număr de 20 de linii telefonice care-i aparţin, la Washington şi New York, au fost accesate la cererea Parchetului federal.

Departamentul Justiţiei a obţinut un acces în 2012 – fără să informeze AP – la aceste registre telefonice de date aferente unui număr de aproximativ 100 de jurnalişti, pe o perioadă de două luni. El urmărea, potrivit AP, să ancheteze cu privire la originea unui articol despre o “operaţiune CIA în Yemen, care a împiedicat, în primăvara lui 2012, un complot Al-Qaida”. Sachtleben, care a lucrat pentru FBI în perioada 1993-2008 ca specialist în explozivi, iar ulterior, începând din 2008, ca subcontractant al Guvernului, deţinea o acreditare de tip secret al apărării care îi permitea să lucreze la mai multe cazuri

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°