“Câinii mor, ursul trece”. Parcă aşa spune un proverb românesc, nu? Sau “nu latră câinii când vor caii”. Înţelept popor avem, cum le ştie el pe toate dinainte de a se întâmpla. Cu mii de ani înainte. Nostradamus a fost sugaci pe lângă izvorul de înţelepciune al românilor. De unde au ştiut străbunii noştri că săptămâna asta, zilele astea, cele două proverbe se vor adeveri, că vor muri câinii, caii vor lătra, iar urşii vor trece şi ei care din munţi pe străzi ca să aibă câinii la cine lătra, care pe lumea cealaltă?
Timp de trei săptămâni televiziunile, leşinate după senzaţional şi degrabă prezentatoare de sânge, ne-au invadat urechile şi ochii cu drama lui Ionuţ, un copil care nu va şti niciodată ce patimi a dezlănţuit în această lume sălbatecă prin dispariţia sa. Uneori e de ajuns o scânteie ca să arunce în aer un depozit de muniţie. Se pare că cineva, poate televiziunile, poate unii politicieni, poate dorinţa de sânge a unor exaltaţi care abia aşteptau un motiv pentru a-şi satisface instinctele primare, dar nu în prezenţa unei Sharon Stone cu picioarele desfăcute provocator ci a unor animale care au singura vină că trăiesc în apropierea unor alte animale, cu două picioare pe care ei le consideră prietene. Deşi ancheta nu se finalizase, deşi practic aceasta nici nu începuse, televiziunile s-au isterizat aruncând cu piatra deşi nici una din ele nu era fără păcat. Şi aşa profitând de o clasă politică laşă, slabă şi condusă prin sfori şi lovituri de imagine au scos de la naftalină şi au dat cep unei legi pe care de fapt nici ei nu ştiu dacă o acceptă sau nu pentru că cei care ieri au propus-o, azi o contestă, iar cei care ieri au contestat-o, azi o susţin. Din nou este chemată CCR să îşi dea cu presupusul pe o lege pe care a mai analizat-o odată, dar pot pune pariu că de data asta verdictul va fi opus celuilalt pentru că aşa curge mierea acum.
În timpul ac
