O insulă de clujeni-neclujeni la Cluj.
Corespondenţă Mircea Zaciu - Marian Papahagi,
Ediţie îngrijită şi note de Lucia Papahagi,
Prefaţă de Ion Vartic, Bucureşti,
Editura Muzeul Literaturii Române, 2012, 240 pag.
Dacă e adevărat că acest volum a apărut în 2012 (şi nu e vorba de o simplă eroare de datare, cum se mai întâmplă), atunci lipsa de reacţie a criticii noastre mi se pare cu totul inexplicabilă. Publicarea unui corpus de scrisori pe care şi le-au trimis, unul altuia, Mircea Zaciu şi Marian Papahagi ar trebui să reprezinte, totuşi, un eveniment.
De vină, mă gândesc, s-ar putea să fie şi titlul (ales de îngrijitoarea ediţiei, Lucia Papahagi), care scoate en vedette reţinerile lui Zaciu faţă de mediul intelectual din capitala universitară a Ardealului. Formula e cât se poate de autentică. Din Köln, profesorul deplânge perspectiva întoarcerii în Cluj, unde, se consolează el, una din puţinele bucurii ar fi coagularea unei, exact aşa, „insule de clujeni-neclujeni” (p. 42). Nu e singurul loc în care Zaciu se abate de la tonul călduţ al patriotismului local. De la ironii inofensive până la paragrafe aproape pamfletare, modulaţiile atitudinii lui acoperă întregul spectru al nemulţumirii făţişe. Până şi epistolele dactilografiate fără diacritice îi stârnesc reflecţii legate de apucăturile latiniste de care, vrândnevrând, s-a molipsit (p. 53). Îşi sfătuieşte apoi, în repetate rânduri, discipolul preferat să nu urmeze, la întoarcerea de la Roma, o carieră transilvană: Bucureşti aut nihil. Merge cu această deviză până-ntr-acolo încât numai politeţea îl face să nu poarte o discuţie lămuritoare cu tatăl împricinatului. Cele mai usturătoare vorbe privesc însă fenomenul echinoxist. Pe Zaciu îl întristează literalmente gradul în care tânărul Ion Pop se lasă absorbit de lucrul la o revistă, crede el, fără viitor. Noua echipă (a
