Cu cât mai aproape suntem de summit-ul de la Vilnius, cu atât mai agresivă devine şi politica rusească. Mica victorie obţinută în Armenia nu poate nicidecum compensa colosala înfrângere ce se preconizează odată cu semnarea tratatului de asociere cu UE a Ucrainei, şi perspectiva similară a Moldovei.

De altfel, Armenia nici nu prea este un stat european, este izolată geografic, şi prinsă în cleşte de doi "prieteni", Turcia şi Azerbaidjan, adică altă "Turcie". La fel precum Georgia, în 1812, Armenia este nevoită să-şi jertfească suveranitatea pentru a-şi salva existenţa, mai mult de jumătate din Armenia istorică fiind şi astăzi sub ocupaţie "otomană". Dar la Nistru şi Nipru situaţia este alta. Hotarul direct cu UE, cu România, Polonia, Statele Baltice, bune cunoscătoare ale "eliberărilor" ruseşti, face ca scenariul "armean" să ramână doar unul… armean.

Recent, Duma de Stat, camera inferioară a legislativului Federaţiei Ruse, a adoptat o rezoluţie la adresa UE, care criticase presiunile Moscovei asupra Ucrainei şi Moldovei. Cinismul şi idiotismul acesteia amintesc de epoca stalinistă. Prin urmare, UE este acuzată de a fi obligat Ucraina să semneze acordul de asociere, în formularea rusă să "renunţe la independenţă". Adică Uniunea Europeană, care impune condiţii de aderare de-ţi pui mâinile-n cap, este cea care obligă Ucraina şi Moldova să se eurointegreze. Adică independenţa acestor state înseamnă sfera de influenţă a Rusiei. Putin probabil a uitat că nu este anul 1814, armata rusă nu se află în Paris, şi Rusia demult nu mai este jandarmul Europei. În cel mai bun caz este un miliţian pensionat, gras şi plin de gaze. Iar în timp ce flota rusă stă în Sevastopol, iar armata în Transnistria, Europa este cea care obligă.

De altfel, Imperiul Rus ocupă un loc unic în istoria omenirii, nu atât prin întinderea sa şi victoriile militare, cât pr