Fostul primar PSD al comunei constănţene Dobromir, Visel Iusein, tatăl şi cei doi fraţi, sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru evaziune fiscală şi fraudă de peste un million de euro cu fonduri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Toată averea lor a fost pusă sub sechestru.
1 /.
Procurori, poliţişti, trupe DIAS şi jandarmi au descins astăzi în comuna Dobromir unde au efectuat cinci percheziţii la familia fostului primar Visel Iusein. Cele 5 case, ferma, terenurile, 12 autoturisme de lux, 7 tractoare, 3 combine agricole, au fost puse sub sechestru asigurator. Anchetatorii au decoperit că în perioada 2008-2012, în perioada cât a fost primar, fostul edil ar fi încheiat 150 contracte de arendă, false, şi a obţinut fonduri de cel puţin un milion de euro de la APIA. “ Am găsit şi contracte cu persoane decedate de mult, vom afla cum a reuşit să păcălească APIA sau, dacă a lucrat cu sprijinul Agenţiei” au declarat pentru EVZ, surse din anchetă. În sesizările la Parchet se vorbeşte despre “luxul orbitor pe care familia lui Iusein Visel îl etala în cea mai săracă localitate din judeţul Constanţa, cu autoturisme scumpe, cu mobilă cumpărată din Franţa, cu petreceri în care “prietenii” Adi Minune şi Florin Salam primeau mii de euro pentru o cântare”. Oamenii s-au plâns că terenurile le erau luate “cu japca” şi dacă se opuneau să semneze contractele, erau bătuţi şi ameninţaţi. În plus, “toţi banii pentru ajutorul social erau luaţi de fostul primar în condiţiile în care şomajul în comună este de peste 70%”. Ancheta va continua şi în zilele următoare. Familia fostului primar din Dobromir a transmis că la mijloc ar fi, “o răzbunare politică”.