Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurenţa începe audierea firmelor implicate în investigaţia pe piaţa de electrice şi electronice

Publicat in Glasul Aradului, marți 24 septembrie 2013 ·

“Investigaţia trebuia să se finalizeze anul trecut, dar avocaţii firmelor investigate au reuşit să ne amâne audierea la vremea respectivă, făcând nişte obiecţii procedurale. Am reuşit să câştigăm surprinzător de rapid. Am reuşit în şase luni să trecem şi de Curtea de Apel şi de Înalta Curte. Procesele au durat până în iulie, când ne-a venit hotărârea Înaltei Curţi. Atunci am reluat procedura de audiere, iar săptămâna aceasta vom începe audierile. Sunt 30 de firme miercuri şi 30 de firme joi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a arătat că dacă până la audierile de miercuri nu mai există nicio contestaţie din partea firmelor investigate, Consiliul Concurenţei va da o decizie în acest caz în câteva săptămâni.

Investigaţia a fost declanşată iniţial în 2007 şi avea ca obiect o posibilă încălcare a legislaţiei de concurenţă de firmele membre ale Eco Tic-Asociaţia de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de consum.

Din consiliul director al Eco Tic fac parte reprezentanţi ai companiilor Agis Computer, Gemini, Maguay Impex, Panasonic, Scop Computers, IT Direct, MGT Educational, Uti Security & Fire Solutions, Abacus Systems&Solutions, Sistec Sbsol şi R.H.S Company.

Investigaţia a fost extinsă în 2010 şi la celelalte organizaţii colective din domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

Astfel, Consiliul Concurenţei investighează o posibilă înţelegere între membrii sau parteneri ai Asociaţiei Române de Reciclare – RoRec şi retailerii implicaţi în unele campanii de marketing buy-back desfaşurate de aceasta. Investigaţia are ca obiect şi posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. În cadrul investigaţiei se are în vedere analiza prevederilor cu un

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Oamenii de ştiinţă se tem că o pandemie de gripă aviară s-ar putea instala pe nesimţite

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă care urmăresc răspândirea gripei aviare sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că lacunele în monitorizare îi pot ţine cu câţiva paşi în urma momentului izbucnirii unei noi pandemii, potrivit interviurilor Reuters cu mai mult

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 39 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 3 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Cod portocaliu de grindină în judeţul Alba

Mediafax acum 41 minute
Avertizarea vizează localităţile Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieş, Roşia Montană, Lupşa, Vidra, Albac, Sohodol, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Bucium, Vadu Moţilor, Mogoş, Poiana Vadului şi Întregalde din judeţul Alba. În aceste zone se

Justiţia spaniolă refuză s-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 56 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 4 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°