Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat de 38 de ani s-a electrocutat mortal în timp ce bătea nucul din faţa porţii

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Popeşti, a murit ieri, electrocutat. Nenorocirea s-a petrecut în timp ce victima bătea nucul din faţa porţii. Din neatenţie, Dorin Daniel M. a atins cu o bară metalică, cu care scutura nucile, un fir de la reţeaua electrică a localităţii, moment în care s-a electrocutat. La faţa locului a ajuns atât un echipaj SMURD cât şi un echipaj al SAJ, cadrele medicale resuscitându-l pe bărbat câteva zeci de minute. Din păcate însă, manevrele nu au avut rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul. „La fata locului am găsit un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu arsură electrică. L-am resuscitat timp de 45 de minute, dar fără succes, după care a fost declarat decesul”, a precizat medicul Dorinel Ticu, din cadrul SAJ Vrancea.

Potrivit localnicilor, ieri dimineaţă, victima şi soţia sa s-au hotărât să bată nucul din faţa porţii. Cei doi au ieşit în stradă, iar bărbatul s-a urcat în copac, având în mână o bară metalică de aproximativ patru metri lungime, cu care urma să dea jos nucile de pe ramurile la care nu putea ajunge. Din neatenţie, el a atins cu bara din metal firele de la reţeaua electrică şi s-a electrocutat. Imediat după aceea, Dorin Daniel M. a căzut din nuc.

Incidentul a fost anunţat la 112, la faţa locului au ajuns pe lângă cadrele medicale şi poliţiştii din comună şi colegii lor de la Secţia de Poliţie Rurală Coteşti. Şeful Secţiei, comisarul şef Adrian Oprea, ne-a precizat că a fost întocmit dosar penal şi că cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. „Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că victima s-a urcat în nuc, având în mână şi o bară metalică. Partea superioară a coroanei nucului este traversată de reţeaua electrică a localităţii, iar victima a atins firul electric cu bara metalică pe care o avea asupra sa, moment în care s

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°