Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii au votat astăzi reducerea, de la 11 la 9, a numărului de membri ai consiliului ASF

Publicat in Adevarul, marți 24 septembrie 2013 ·

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 257 „pentru“, 68 „împotrivă“ şi 7 abţineri, modificarea ordonanei de urgenţă privind Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, stabilind reducerea de la 11 la 9 a numărului de membri ai consiliului care conduce instituţia.

Deputaţii au aprobat, astfel, OUG 78/2013 care a vizat modificarea ordonanţei 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară în sensul de a aduce amendamente privind cooperarea cu Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale.

Potrivit amendamentelor adoptate, ASF va fi condusă de un consiliu format din 9 membri, dintre care un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, 3 vicepreşedinţi care sunt membri executivi şi 4 membri care sunt neexecutivi.

Preşedintele ASF este Dan Radu Ruşanu, vicepreşedintele – Daniel Dăianu, iar vicepreşedinţii sunt Daniel Tudor (asigurări), Mircea Ursache (piaţă de capital) şi Ion Giurescu (pensii private).

Plenul se va pronunţa şi în legătură cu membrii ASF Marian Sârbu, Biro Albin, Marian Mârzac, Corneliu Moldoveanu, Gheorghe Marcu şi Dorina Teodora Mihăilescu.

Marian Neacşu, deputat PSD, a precizat că modificările aduse cu această ocazie la OUG privind ASF vizează o punere de acord cu memorandumul negociat cu FMI. Camera Deputaţilor este prima sesizată cu acest proiect, Senatul fiind for decizional.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 13 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 8 ore
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, la AMBASADA SUA de Ziua Independenței: „România merge alături de aliatul său strategic”

Gandul acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan participă miercuri seara la o recepție oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței. Potrivit programelor oficiale ale celor doi,

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiată de Gheorghe Piperea: „Semifinala s-a terminat, acum urmează finala”

HotNews acum 6 ore
Moțiunea de cenzură depusă împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen urmează să fie dezbătută luni și votată joi, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. Anunțul a fost făcut miercuri seară de eurodeputatul G

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 8 ore
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Însărcinatul american cu afaceri: Angajamentul SUA față de România este de neclintit

HotNews acum 5 ore
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson, a declarat că partea americană își dorește „întărirea relațiilor solide” pe care le are cu România, miercuri, în cadrul recepției organizate de ambasadă cu prilejul Zilei Independenței a Statelor Un

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului Mihai Leu a ajuns la Hunedoara, orașul său natal. Localnicii l-au întâmpinat cu APLAUZE

Gandul acum 6 ore
Sicriul cu trupul neînsuflețit al campionului mondial la box Mihai Leu a fost depus, miercuri seara, în sala de la intrarea în Casa de cultură a municipiului Hunedoara, orașul său natal. Cortegiul funerar a fost întâmpinat cu aplauze de către sutele

Vremea

București
acum

22°
joi

20°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

16°
joi

16°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°