În urmă cu 100 de ani, pe 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, venea pe lume cea are avea să devină un simbol al culturii româneşti: Maria Tănase. Centenarul va fi sărbătorit, firesc, prin muzică: trupa Pink martine lansează albumul „Get Happy“, pe care a inclus un cover după piesa „Până când nu te iubeam“, iar naistul Nicolae Voiculeţ susţine concertul „Maria Tănase 100 - Sunet pentru suflet“.
Membrii uneia dintre „cele mai elegante trupe de live ale lumii“, după cum descria publicaţia „The Times“, Pink Martini, sunt iremediabil îndrăgostiţi de România.
O dovedesc nenumăratele concerte din ţara noastră, şi integrarea unei piese româneşti în repertoriul lor internaţional. Anul trecut, în cadrul unui concert susţinut la Bucureşti, ei au cântat în premieră o piesă în limba română în faţa unei săli arhipline. Era vorba de coverul piesei „Până când nu te iubeam“, a Mariei Tănase.
„Cânt în 14 limbi, dar româna este una dintre cele mai frumoase limbi pe care am auzit-o“, le-a spus atunci solista Storm Large celor peste 4.000 de fani prezenţi la spectacol. Varianta de studio a acestei piesei, inclusă pe albumul „Get Happy“, va fi lansată oficial în România chiar de ziua Mariei Tănase, pe 25 septembrie, şi poate fi ascultată exclusiv la Magic FM.
Pink Martini revine la Bucureşti pe 15 ocotmbrie şi va susţine un concert la Sala Palatului. Biletele costă 110, 140, 170, 200 şi 240 de lei şi pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro, sau din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti).
Naiul lui Voiculeţ, un „Sunet pentru suflet“
Naistul Nicolae Voiculeţ, îi va aduce şi el un omagiu artistei şi va susţine concertul „Sunet pentru suflet“, eveniment ce face parte din proiectul cultural „Maria Tănase 100“. Spectacolul va avea loc pe 26 septembrie, la