Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tolea acuza Guvernul ca aplica strategia PDL, desi nu mai este potrivita

Publicat in Arad Online, marți 24 septembrie 2013 ·

Scris de Simion Todoca - ARAD. Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, reproşează USL că atunci când era în opoziţie critica strategia energetică a României, iar acum, ca şi în alte domenii economice, aplică măsurile elaborate de guvernele PDL.

„Să nu uităm că moţiunea de cenzură prin care Guvernul Ungureanu a căzut a avut ca temă «Guvernul vinde pachete de acţiuni la Companii extrem de importante pentru patrimoniul naţional, pentru siguranţa şi securitatea naţională, cum sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz». Ce găsim în acordul Guvernului Ponta cu FMI? Exact aceleaşi lucruri pentru care acum un an USL blama Guvernul Ungureanu! Semn că Guvernul Ponta aplică cu succes strategia «copy paste» de la doctoratul personal al premierului la acordul cu FMI”, a declarat Adrian Ţolea. Totuşi, Ţolea este de părere că, faţă de acum un an, situaţia din domeniul energiei s-a modificat simţitor. „Strategia energetică a României a suferit un şoc, dat de eşecul numit «Nabuco», eşec pe care actuala guvernare încearcă să-l măture sub covor. Acest «rateu» geopolitic trebuie asumat, iar politica energetică a României trebuie regândită, mai ales că avem alte două probleme majore: gazele de şist şi mineritul. Sunt alte două subiecte în care Guvernul Ponta nu a prezentat poziţii clare şi care au creat şi crează disensiuni sociale”, a completat Adrian Ţolea. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum o ora
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun

News.ro acum 3 ore
Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisu

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 39 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 11 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°