Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Creşterea preţurilor energiei, impact negativ asupra industriei"

Publicat in Bursa, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Creşterea preţurilor energiei a avut un impact negativ asupra industriei, a spus Marin Mirea, reprezentantul patronatului CONPIROM, apreciind că sectorul de profil nu este împotriva liberalizării pieţei, dar că este foarte important în ce mod este derulat acest proces.

Domnia sa a subliniat că majorarea preţurilor gazelor naturale au afectat competitivitatea, primele sectoare care suferă fiind metalurgia, industria constructoare de maşini, industria chimică şi industria ceramicii şi sticlei, fiind influenţate negativ şi transporturile pe calea ferată.

"În ianuarie acest an a fost adoptată o hotărâre de guvern care prevede creşterea proporţională a preţului gazelor naturale din producţia internă, cu câte 12% în prima lună a fiecărui trimestru. Acest lucru a influenţat foarte mult industria. Cele mai importante sectoare pe care le reprezintă companiile din CONPIROM au fost foarte afectate de aceste creşteri, preţul gazelor naturale ajungând de la 484 lei/1.000 mc la 672 lei/1.000 mc şi urmând să atingă 723 lei/1.000 de mc", a menţionat domnia sa.

Specialistul în domeniu Aurelian Leca a subliniat că "noi nu avem cultura energiei", de-a lungul anilor fiind dată o prea mare atenţie componentei sociale, prinsă excesiv în preţul electricităţii.

E.O.

link: Piaţa de energie, între scăderea consumului şi nevoia de eficientizare

link: "Liberalizarea pieţei electricităţii nu va avea efecte relevante în preţul final"

link: "Nu avem o lege specială pentru resursele neconvenţionale"

link: "Pierderile tehnologice din reţele ne costă 4 miliarde dolari pe an"

link: "8% din electricitatea produsă este eoliană"

link: "Dacă se va renunţa la taxa de cogenerare, există şanse să exportăm energie"

link: "Fără o strategie viabilă, nu vine nimeni să investească în energie"

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 8 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 58 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 29 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°