Rusia are o experiență îndelungată în utilizarea barierelor pseudotehnice în calea comerțului pe post de instrumente de presiune politică.
Într-un mod cu totul surprinzător, la întâlnirea de la Moscova cu preşedintele Putin, din 3 septembrie, preşedintele Armeniei, Serj Sargsian, a acceptat să se alăture Uniunii Vamale dominată de Rusia, alături de Kazahstan şi Belarus. Astfel, într-o întâlnire scurtă, el a renunţat la proiectul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care includea şi un Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), a cărui negociere a avansat în ultimii trei ani până la punctul în care parafarea sa a fost ferm programată pentru summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie. Preşedintele armean a ales să-şi priveze ţara de încheierea unor acorduri de liber schimb cu alte state, pe care fiecare economie este liberă să le facă, dacă nu e parte a unei uniuni vamale, caz în care ar avea anumite obligaţii privind tarifele externe comune.
Această privare este deosebit de gravă pentru Armenia, deoarece tariful extern al Rusiei este, în general, extrem de protecţionist. Sargsian a înlăturat în acelaşi timp singura strategie plauzibilă a Armeniei de a deveni o economie mică și deschisă, de înaltă calificare, urmând, de exemplu, modelul Israelului, cu care are mai multe trăsături comune. În sens mai larg, este de remarcat faptul că cele mai multe dintre economiile de top 10 din lume în funcţie de PIB-ul pe cap de locuitor, de la Luxemburg la Singapore, sunt mici, dar sunt țări complet deschise.
Președintele Sargsian a oferit două explicații pentru comportamentul său enigmatic: Armenia depinde de Rusia pentru a-i garanta securitatea, iar marea diasporă armeană din Rusia face să fie natural ca cele două țări să aibă o relație economică strânsă. Prima explicaţie a